Ultima adversară a Simonei Halep de la Australian Open, decizie șoc: „S-a terminat!” Se retrage din tenis după 17 ani petrecuți în Top 100 WTA

Ultima adversară a Simonei Halep de la Australian Open, decizie șoc: „S-a terminat!
  • Publicat:

Alize Cornet (33 de ani), una dintre cele mai longevive jucătoare din circuitul WTA, și-a anunțat retragerea din tenis! Franțuzoaica a fost ultima adversară întâlnită de Simona Halep la turneul de Grand Slam de la Australian Open.

Alize Cornet a decis că este momentul să agațe racheta în cui, iar sezonul 2024 va fi ultimul din cariera sportivei care a cucerit șase titluri WTA la simplu și trei la dublu.

Jucătoarea din Franța a atins un maxim al carierei în anul 2009 – locul 11 mondial, dar acum a părăsit elita tenisului, aflându-se pe poziția 116 WTA.

Alize Cornet se retrage din tenis după 17 ani petrecuți în Top 100 WTA

Alize Cornet și-a anunțat fanii că va pune punct carierei sportive în 2024: Aproape 17 ani petrecuți în Top 100, inclusiv 10 în ani în Top 50, asta nu e la îndemâna oricui. Ba chiar mi se pare ireal când văd drumul pe care l-am parcurs și sacrificiul de care a trebuit să dau dovadă pentru a mă menține într-un mediu atât de nemilos și intransigent.

Acum, scopul meu este să revin pentru o mică vizită înainte de sfârșitul carierei mele, așa că ne vedem în curând (într-adevăr foarte curând) pentru noi aventuri! Și un ultim sezon? Fără a uita un mare mulțumesc tuturor oamenilor care mă susțin”, a transmis Alize, printr-un mesaj postat pe Instagram.

Cornet și-a expus și gândurile despre sezonul recent încheiat: Sezonul s-a terminat în sfârșit. Ce mi-am putut aminti din acest sezon este că, pentru prima dată din 2007, când aveam 17 ani, am terminat anul în afara top 100. Dar într-o lume de oameni veșnic nemulțumiți (inclusiv eu!), dimpotrivă, am decis să conștientizez această performanță incredibilă”, a adăugat Cornet.

Cornet va juca la Australian Open grație unui wild card, în timp ce Simona Halep ratează turneul de la Antipozi pentru al doilea an la rând

La ediția din 2022 a turneului de la Australian Open, ultima la care a evoluat Simona Halep, franțuzoaica a făcut un meci memorabil contra româncei, eliminând-o în sferturi, scor 6-4, 3-6, 6-4.

Simona Halep nu a mai jucat la Australian Open 2023 din cauza suspendării pentru dopaj, iar constănțeanca va rata participarea și la ediția din 2024.

De partea cealaltă, Alize Cornet va merge la Australian Open 2024 grație unui wild card acordat de organizatori, în baza unui acord cu Federația Franceză de Tenis.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×